Felii de dor şi linişte înfrântă
Cum taie vântul ploaia în felii
De dor nestins și linişte înfrântă!
Şi cum te-aștept, tăticule, să vii,
Ca să-mi șoptești ce îngerii cuvântă!
Te-aştept la geamul stinsei fericiri,
Cu ochii plini de zare nesfârşită.
În păr, mai port fundiţe de-amintiri
Şi fluturi albi în inima grăbită.
Şi te zăresc venind, pe sub castani,
Icoana mea cu suflet de poveste...
Să nu mă-ntrebi, tăticule, ce ani
Îți scriu mereu că viața nu mai este...
Chiar nu mai e pe-aici, cum o știai,
Și nici nu cred că poate să mai fie...
Mai bine, spune-mi, ce mai e prin rai?
Vor îngerii și azi o poezie?
Bătrânul meu cu ochii albăstrui
Și glasul blând – copil de floare sfântă –
Cum aș putea eu, cea a nimănui,
Din lumea-n care visul nu mai cântă,
Să le mai scriu la îngeri ploi haihui,
Felii de dor și liniște înfrântă?...
