Inculpata de serviciu


Dimineaţa obosită scoate sacul la plimbare.
Pun pariu că mintea-ți strigă: „Sacul ce-are-ntr-însul, oare?”
Poate rest de grabă multă? Sau cutii cu dor de ducă
Pân’ la poarta clipei unde vântul pletele-și usucă?

Vise frânte?... Coji de vreme?... Poate zâmbete trucate?
Sâmburi de idei cărunte?... Ori speranțe expirate?
Dar mai bine uită sacul! Ce conține? Nu contează.
Importantă e povestea care abia-acum urmează.

Deci, cum iese dimineața, cărând sacul cu pricina,
Vede-o umbră maronie înaintea-i. Bat-o vina!
„Ce să fie?” se întreabă. Și, privind spre ea mai bine,
Se apleacă să priceapă rostul ei de unde vine.

Dar în vrerea ei cuminte, dimineața aplecată
Simte cum îi fuge dreptu-n depărtarea-apropiată.
Să-l privească-n ochi pe stângul? A-ncercat nedumerită!
Vă spun sigur c-am fost martor la-ntâmplarea povestită!

Și, în clipa următoare, ca un soi de vorbă scurtă,
Zise:„Trosc!” sărmanu-i umăr, ba chiar și un colț de burtă
Care mai pe spate cică nu și-ar fi dorit să fie
Punct de sprijin pentru treapta de sub umbra maronie.

Ce mai una, ce mai alta, câte-n lună și în stele
A mai chiuit căderea dimineții care, -n grele
Încercări de mai la vale, du-te-vino, hopa-n sus,
Și-a luat umărul de mână și pe tonu-i ferm i-a spus:

„Treci la locul tău, bătrâne! Ai încredere în mine!
Nu neapărat din față vezi întotdeauna bine!”
Apoi, nemaistând pe gânduri, l-a împins atât de tare,
Până-o altă trosnitură a dus chinul la culcare.

Și crezând că treaba-i gata, dimineața ostenită
A-ncercat să-și ducă drumul mai departe, fericită,
Dar voind să se ridice, de prin palma-i înghețată
A scâncit durerea: „Doamne, iartă-mi graba-nverșunată!

Iartă-mă! Gândit-am poate că lumina-a fost puțină,
Și că eu, fugind orbește, nu port, Doamne, nicio vină...
Sau că treapta-i vinovată ori de vină-a fost doar gheața,
Ba chiar negura gândirii învinovățea și viața!

Dar nimic din toate-acestea n-au o vină săvârșită!
Inculpata de serviciu e doar... graba nesfârșită…

COMMENTS