M. E. K.
Între fericire și prăpăd
Nădăjduiesc pesemne că din toate
Ne strânge-n aripi timpul și precum
Un cântec plin de nesingurătate
Vom iscăli cu sufletul pe drum.
Şi tot cuprins de grea nădăjduinţă,
Sper între fericire şi prăpăd
Măcar pe urma urmei să mai văd
Firescul pur uitat de nefiinţă.
Iar de va fi ca-n slovele măiastre
Să ne-ntâlnim duioși și neumbriți,
Ne-om revărsa din pașii fericiți –
Surâs privind în ochi tălpile noastre...
