^Back To Top

 

E loc doar clipa-n care joc

  

Într-un val de rostiri viaţa-mi cere să joc
Un şotron desenat pe un gram de noroc.
Pe o cifră de-argint mă opresc un minut,
Să mut locul din loc şi să-l uit început.

Îl ating, mă întorc şi ca jocul privesc
Ce nu moare iubind, ce se stinge firesc,
Când asfaltul rănit sapă-n cifrele reci:
„Nu mai vii? Vino iar! Du-te! Stai! Nu mai pleci?!”

Într-un leagăn bătrân mă așez și descânt
Fiul vieții născut pe sub cer! Ce avânt!
Și ce zbor fără timp, fără lacrimi de dor,
Și cum știu... Încă ştiu!... Știu să uit... Uit să mor!

Și alerg printre ani ca un prunc însetat
De lumina cu flori dintr-un sân fermecat,
Dar pe chipuri de pași se răscoală poteci:
„Nu mai mori? Ai murit? Nu mai vii? Unde pleci?”

Cum să mor? Când să plec? Să trăiesc netrăind?
Nu aleg ce nu ştiu să aleg neştiind!
Nu sunt loc fără loc pentru locuri ce vor
Să sfârșească ce sunt, să trăiască ce mor!

Gram de trup croșetat pe-un șotron răstignit,
Când o naștere-acum eu mai pot să-mi permit,
Tu îmi ceri să slujesc un războinic rebel?
Câmp de luptă să fiu şi să mor pentru el?

Nu rămân unde crezi că rămâi necrezând,
Nu mai cred că rămâi ca să pleci neplecând...
Şi chiar dacă mai ştiu un şotron cu noroc,
Numai clipa e loc ... locul unde mai joc... 

 

 

         

COMMENTS

We have 197 guests and no members online

Copyright © 2024. Mariana Eftimie Kabbout  Rights Reserved.