Inestimabil dor
Te-aş fereca de dragul primăverii
În turnul unui dor inestimabil,
Să fii odaia gândului probabil
Necotropit de rănile tăcerii.
Te-ai cuibări la pieptul înserării,
Încoronat de nesingurătate,
Ca un sărut cu ochii plini de toate
Poemele din cartea neuitării.
Dar, o, ce vis! Ilustră fantezie
Cu nume-adânc de pasăre măiastră!
A izgonit odaia pe fereastră,
Cu aripile noastre de hârtie...
Şi, de atunci, e-o lacrimă albastră,
În călimări de timp şi nostalgie...
Cu ea, condeiul primăverii scrie
Pe dor inestimabil, clipa noastră...
