La curtea lumii
Cu fir de sânge-n alb îngenunchiat,
Pe foi de-azur și gând nesfâșiat,
Scriam legenda ochilor rămași
În strai orfan de vreme și de pași.
Cu inimi mari și coapte de neplin,
În templul vechi al jocului senin,
Slujeam la curtea lumii de apoi
Privirea unei clipe fără noi.
Și cât de bine, Doamne, mai era
Când ochiul doar cu zâmbete plângea!
