^Back To Top

 

În suflet 

 

La margini de vreme, -ntr-un sat fără nume,
Pe ulița veche, uitată de lume,
La poarta căsuței cu flori la fereastră
Mai șade-un bătrân cu privirea albastră.

Așteaptă, oftează și-n zare privește...
„Pe-aici, numai timpul cărare-și croiește?”,
Se-ntreabă de-o vreme, dar viața, se pare,
Nici timp să-i răspundă măcar nu mai are.

„Pe unde-s copiii? În clipe străine?
Așteaptă și ei altă zi, ca și mine?
Sau, poate, la ei, nu e ziua prea lungă,
De nici pe acasă n-au timp să ajungă?”

Șoptește bătrânul cu mâini tremurânde,
Când lacrima-n voia tăcerii pătrunde.
Cireșii în floare-i privesc întristarea,
Și, -n clipa de-apoi, îi răspunde-așteptarea:

„Bătrâne, n-ai grijă, copiii sunt bine...
Și nu sunt departe...” Dar, oare, cum vine
Această părere când, azi, numai vântul
E cel care-n taină-i ascultă cuvântul?

Pe trupul țărânei se scurge izvorul
Ce-i știe tristețea, suspinul și dorul.
În lanuri întinse și spicul se-nclină
Spre tot ce bătrânul așteaptă să vină.

În pod, săniuțele-ascultă chemarea
Din ochii bătrâni și albaștri ca zarea.
Pe prispă, lumina brodează cuminte
O lacrimă... dor... și un chip de părinte...

„O, Doamne, măcar de-ar avea pentru mâine
Iubire, credință, o casă și pâine...”,
Gândi bătrânelul cu genele ninse,
Și ziua, încet, în amurg se prelinse.

La brațu-nserării, cu zarea-n privire,
Pe-aleea din curtea cu flori și iubire,
Bătrânul cel trist, un toiag și cărarea
Rămas-au un dor ce-l șoptea așteptarea:

„N-ai grijă, bătrâne, copiii sunt bine...
Nu-i loc mai de seamă ca-n suflet la tine!...” 

 

 

         

COMMENTS

Copyright © 2024. Mariana Eftimie Kabbout  Rights Reserved.