Poem pentru tine

E vremea când iar mi se spune,
(Şi cred că pe bună dreptate!),
Să scriu şi poemul acesta.
Poem pentru tine, bărbate...

Tu, horă de fapte zidite
În clinchet de dor cristalin,
Cetate de timpuri gonite
Din ţara cu zâmbet puţin,
Tu știi că femeia îți este
Colind, sărbătoare, veșmânt,
Toiag de lumină și casă,
Şi suflet, și trup, și cuvânt?

Tu ce poţi să-i fii? Ştii tu, oare,
În tine, un rai să îi faci?
Şi chiar de eşti foc sau ninsoare,
Când uiţi, şi când pleci, şi când taci,
Să ştii s-o iubeşti pretutindeni,
Şi tandru, şi mult, şi mereu,
La fel cum iubeşte abisul
Seninul strivit de-alizeu...

Să știi să iubești o femeie,
Aşa cum iubeşti un sărut
Pe care, -ntr-un vis fără cheie,
Îl sorbi din izvor ne-nceput...
Să ştii s-o iubeşti cu privirea,
Sub pleoape, suav să o simţi...
În suflet, să-i legeni iubirea,
Pe braţe de raze cuminţi...

Altar de măslin, printre gânduri,
Să-i faci şi în el s-o aşezi,
Pe-un ram, la fereastra cu rânduri
De sfinţi ce te-ndeamnă să crezi
Că poţi să iubeşti o femeie
Pe şoapte de flori, prin odăi
Cu sfeşnice pline de îngeri
Şi cântecul ochilor tăi,

În vers şi-n hamac de poveste,
În ploaie de vis fericit,
Ca zâmbetul inimii scrise
Pe geană de crin înflorit,
În zbor, sub cupola de stele
Cu trenă de fildeş, curgând,
Ca vinul ce fierbe-n ulcele
De lut şi de miere visând...

Să ştii toate-acestea, bărbate...
Tu, murmur de zbor pelerin,
Să ştii că iubirea înseamnă
Nu mult, ci profund şi deplin!
Să ştii să iubeşti o femeie,
Şi nu doar când poţi s-o atingi!
Iubeşte-o, cu ochii, cu gândul,
Cu inima-n care mai stingi

Lumina trăirii apuse
Ce-n muguri se-ntoarce curgând,
Să-i scrie dorinţei nespuse
Că ştie oricum şi oricând
Poemul pe-un fir de idee
Ce-ţi spune în fapt că, trăind,
Tu însuţi eşti vis fără cheie,
În care se-ntoarce-o femeie...

Mereu să te nască... iubind...

Comentariul tău aici: --> COMMENTS