În pieptul unei șoapte 

Aș prinde clipa-n pieptul unei șoapte,
O inimă să fie până când
S-ar aduna din doruri, întorcând
Copilăria-n iz de mere coapte.

Să curgă-n sine pur și neumbrit
De os captiv în setea mistuirii,
Să bea desăvârșiri, la masa firii,
Cu visul rănii pline de cuțit.

În van să umple trupuri de pocale
Cu lacrima crestată de păcat,
Din care gândul i s-a întrupat
Ca prizonier al libertății sale.

În pieptul unei șoapte-aș prinde clipa!
O zi să fie inimă și ea!
Să strângă despărțiri cu umbra sa,
Și-n brațele înaltului risipa.

Dar cum să prind vâltoarea care șade-n
Avântul plin de zare și pământ?
Mai bine-mi văd de treabă în cuvânt,
Cu inima - o șoaptă cumsecade,

Ce-i zbor doar pân' la capăt de poveste,
Căci până-acolo depărtarea este...

Comentariul tău aici: --> COMMENTS