^Back To Top

 

Mamă, tu - icoană sfântă a iubirii pământești

Cu o floare de lumină, într-un vis neprihănit,
Vin la tine azi, măicuță, să îți spun c-a răsărit
În grădina casei noastre, iarba dorului suprem...
Și tot crește, mamă... crește... Crește-ntruna!... Și mă tem

Că fereastra clipei care în priviri mi te-așeza
S-a întunecat de-o vreme. Și ca vremea-i. Noapte grea.
Iară casa noastră parcă... tot mai mică s-a făcut.
Cât un bob de neuitare, troienit sub zări de lut.

Dar... ce bob!... În el, și astăzi lemnele trosnesc în foc,
Sub ibricul nostru verde plin cu ceai din flori de soc.
Și, o, mamă, pâinea caldă, precum sufletu-ți, mereu
Ne adună-n jurul mesei... noi și bunul Dumnezeu...

Însă, uneori, măicuță, bobul izbucnește-n plâns.
Uită că e visul care în nedespărțiri ne-a strâns.
Și doar lacrima-i sărmană, de atâta aprig dor,
Vede casa noastră plină doar cu lucruri care mor!

Dar ce moarte-i iarba deasă dintr-un vers în care tu
Ești măicuța mea frumoasă cu ochi verzi ce-mi spun că nu,
Nu se termină povestea cu un dor ce-a răsărit
La fereastra clipei, mamă, unde tu ai nemurit...

Și-apoi, iarba care crește, dacă-n suflet n-aș zări-o,
Ar fi ca și cum ți-aș scrie o scrisoare de adio...
Dar sfârșitul nu există. Nici plecare nu va fi,
Cât cu ochii veșniciei o sosire poți privi...

Ca o floare de lumină, din grădina cu povești...
Mamă, tu, icoană sfântă a iubirii pământești...

 

 

COMMENTS

We have 1195 guests and no members online

Copyright © 2024. Mariana Eftimie Kabbout  Rights Reserved.