Trio
Ce să-ți șoptesc, că mai adun cuvinte
Să-mpodobesc și ziua care vine?
Că mi-aș dori, așa cum se cuvine,
Să o găsești frumoasă și cuminte?
Ce să-ți mai cânt? Un asfințit degrabă,
Cu reci culori plecate să ne cheme?
Și-n ora împlinirilor supreme
Să nu-l ascult pe cel ce mă întreabă
De pot să-ți spun că te iubesc oriunde?
Și dacă mint, de ce nu mint deodată,
Ca lumea să se termine-ntr-o pată
Pe fruntea despărțirilor flămânde?
Ce să-ți șoptesc? Să-ți cânt? Să-ți spun adio?
Și la hotarul dintre noi și vină
Să fim ecou, mireasmă și lumină,
Doar noi și viața – inefabil trio?