Ştiind...
Mai lasă-mă să cred că mi se pare...
Că sufletul acesta-ncarcerat
În fir de zbor şi flăcări călătoare
Ştia să uite-n clipa următoare
Că a murit doar cât a existat.
Şi cât l-ai izgonit din întâmplare,
În clipe, trup şi chipuri, şi oglinzi!
Tu, gând sedus de veşnicii barbare
Ce scutură seminţe de ninsoare,
Pe-un colţ de stea cu ochii suferinzi,
Mai lasă-mă să cred că mi se pare...
Şi iartă-mă că ştiu de ce mă vinzi...
