E vident
Să nu mai plângi! N-am să rămân
În ţara viselor cu cer,
Copil de cântec pasager
Pe veşnicie nestăpân!
Plecat mai sunt doar evident
Într-un bagaj sentimental,
Şi, -n trup de murmur ancestral,
Ca un haiduc impertinent,
De treabă-mi fac şi azi prin munţi,
Să creadă inima că pot
Muta suspinul lângă tot
Prăpădul anilor mărunţi...
Comand un braţ de ierni şi veri,
Pe-adresa ta cu neam firesc,
Dar uit mereu să-mi amintesc,
Că niciodată nu îmi ceri
Să ştiu că plângi şi că exişti,
Pământul meu cu ochii trişti...
