Cireşe la urechea unei ploi
Am fi putut rămâne cât am fost...
Dar cum să fim, când tot ce mai rămâne
E veșnicia mâinilor bătrâne
Ce ne îmbracă-n suflet pe de rost?
Și ce-am putea rămâne fără noi?
Când nici măcar uitarea nu mai poate
Să știe cum de ne-a trăit în toate,
Pe țărmul plin cu jumătăți de doi,
Și totuși noi rămas-am neuitate
Cireșe la urechea unei ploi...
