Prunc de zâmbet
Unde mergi, iubire? Nu mai sunt plecări
Deghizate-n lumea altei întrupări!
Nici nu știi adresa unui veac pustiu,
Floare la ureche de amurg târziu,
Vrei ca desfrunzirea s-o trăim pe rând,
În poiana șoaptei? Să uităm de când
N-am cules candoarea marii veșnicii?
Gând cu trup de miere-n cuib de rapsodii,
Vrei să pleci când ora se-nfiripă-n jar
Și un ochi albastru de haiduc barbar
Vinde praf de vise-n muguri de blestem,
La tribuna sfântă-a dorului suprem?
Unde crezi, iubire, că mai poți s-ajungi,
Când ești prunc de zâmbet și cu inimi plângi?
